Nu aș fi dorit să
mă pronunț pe această temă, ca un lăturaș politic ce mă consider a fi și la
câte speculații sunt scrise pe marginea acestui caz, însă o să îndrăznesc să mă
exprim.
Nu mi-aș fi închipuit că în 2012, Republica Moldova, țară cu pretenții
europene, o să aleagă în fruntea statului o fosilă juridică. Vreau un
președinte ager la trup și la suflet, un gât de aer proaspăt în viața politică,
atât de necesar ochiului cetățeanului simplu. Se pare că liderii actuali care
au luat decizia ”salvatoare” în cauză, au dus într-atât de mult Alianța de
râpă, încât probabil, odată căzuți în groapă, au început să se ocupe de săpături
arheologice, neavând ce face, și au și dat acolo de această ”descoperire” uluitoare,
pierdută prin coridoarele Curții Supreme. Mulțumirea norodului e una
fenomenală, au fost și încă se mai închină pahare în cinstea marelui candidat,
îi sunt adresate dedicații muzicale la diverse posturi radio sau TV parvenite
din partea mulțimii flămânde, dar atât de dornice de un președinte. Cursul
vieții mele, sinceră să fiu, nu a suferit schimbări radicale, până la și după
aceste alegeri mult așteptate. Însă nimic nu poate fi comparat cu acest spectacol
televizat care rămâne a fi unul foarte important pentru mase. Dumnezeu cu ele,
cel mai ridicol ar fi să-ți bagi degetul în gura lumii. Decizia luată de câțiva
indivizi, cade, în orice caz, ulterior, pe umerii tuturor cetățenilor. Însă un
lucru mă mulțumește în tot acest teatru politic jucat de ochii societății și
aici o să-l citez pe Vieru care zicea : ”Una din cele mai mari satisfacții ale
mele este că Divinitatea și Moartea nu pot fi lingușite”. Pentru mine însă una
din cele mai mari satisfacții rămâne a fi că nici chiar actorii politici nu au
șanse de a scăpa de Divinitate și Moarte, oricât de mari Zei ai Olimpului exclusiv
moldovenesc nu s-ar considera.
