Cu dreptul sau cu stângul?

Odată trecută febra și căldurile electorale, odată toți aleși și culeși conform celor mai „drastice” criterii ale cetățenilor critici,una din dileme rămâne totuși a fi : cine se face de vinovat de sălbăticia politică la care asistăm? Suntem noi, cetățenii de rând, a instiga ura și diferențierea socială conform claselor politice ori sunt cei cărora le-am acordat votul? Toate forumurile, dezbaterile în care persistă tente politice sunt nenumărate „încăierări” de opinii, jigniri nefondate. Ce-o mai fi însemnând și asta tot chibzuiesc? Să fie oare lipsa unei etichete, a celor 7 ani de-acasă sau atât de mare o fi loialitatea față de partid? De-a lungul anilor, de la înființarea lui, Partidul Comuniștilor a folosit mereu tactici agresive întru reprimarea „inamicilor” (oponenților) politici. URSS s-a destrămat însă tacticile au fost transmise ereditar generației noi de comuniști. Iată că în prezent jumătate din mica asta țărișoară s-a întors cu fața spre vest și tot trage de ea să o aducă mai aproape de Europa, iar cealaltă jumătate -  întoarsă cu fața spre est - trage sfoara pentru a-și lipi pământul nenorocit de sufletul fostei patrii. Cât de tare nu ar trage jugul ambele, atât timp cât forțele o să fie egale n-o să se miște carul din loc. Îi tot auzi pe unii strigând perfid pe la colț de stradă ori printr-un bar „NOI am câștigat!”  Întrebarea ar fi cine sunt acei „NOI”? Cine și ce loc ocup eu/el în societate dacă nu fac parte din acest întreg al vostru? Suntem toți atât de diferiți, dar nu știu de ce trăim totuși împreună, sub același cer, în același sat/oraș/patrie. O strângere de mână a doi oponenți politici e o împăcare națională, o recunoaștere a înfrângerii aduce cu sine toleranța maselor nemulțumite și întărâtate. Nimeni nu are drept scop de a fura ideologii sau de a  lipsi masele de ele dacă se crede cu desăvârșire în idealul ce se apără. Scopul clar conturează metodele necesare. Doar un individ neîncrezut instigă ură. O ideologie neajustată noilor cerințe sociale însă nemijlocit va merge către pieire căci tot ceea ce este neînțeles nu este acceptat.  În așa o țărișoară mică în care reformele ar zbura cu viteza luminii e păcat să stagnăm din cauza propriei incompetențe.